Când am început să pictez tricouri, m-am gândit: „Cum ar fi să pun balerinele pe bumbac și să le și port?”
Pentru că lor le place să fie văzute, le place să fie admirate! Așa, le admiră o lume întreagă.
Am căutat cu atenție bumbacul, pentru ca vopseaua să se așeze frumos, pentru ca tușele să reziste în ani și să-l porți cât mai mult posibil.
Am vrut să dăruiesc mai mult decât un tricou: o energie, un spirit și o piesă pe care să o iubești din toată inima, așa cum iubesc eu momentul în care îl pictez.
Ele sunt unicat chiar dacă pare că seamănă, pentru că niciun moment nu seamănă cu altul și nicio emoție cu alta.
În atelier, pe malul mării sau în grădina mea, ia naștere fiecare piesă vestimentară.
Tricourile sunt croite și pictate manual, transformându-se în opere de artă unice, ce spun o poveste aparte.
Tricoul cu mâneci scurte și gât rotunjit nefinisat este realizat dintr-un material moale și elastic, oferind un confort desăvârșit și o lejeritate deosebită la purtare. Fiecare balerină pictată manual cu vopsea pe bază de apă, este o declarație a unicității.
Aceste tricouri sunt perfecte pentru a adăuga o notă de originalitate oricărei ținute casual.
Despre tricou
• Pictură manuală, fiecare tricou este unicat
• Gât rotunjit nefinisat și mâneci scurte pentru un aspect modern și casual
• Material: bumbac cu elastan pentru un plus de confort și flexibilitate
• Recomandări de întreținere: curățare manuală la 40 de grade pentru a păstra frumusețea picturii
• Poți comanda tricoul pe alte culori, în funcție de preferințele tale
Termen de execuție: minim 7 zile din momentul plasării comenzii.
Prețul unui tricou pornește de la 785 Lei.
Prețul unui tricou tip body pornește de la 950 Lei.
Inspiră-te din modelele disponibile, apoi hai să stăm de vorbă deoarece doresc să îți ofer o experiență personalizată și un produs creat special pentru tine. Transformă-ți garderoba într-o galerie de artă pe care o poți purta oriunde, cu tricourile pictate manual by Dana Tănase. Fiecare piesă este o poveste unică, pictată cu pasiune și măiestrie.
Hai să stăm de vorbă!
Te invit să completezi formularul! Împreună, putem crea ceva cu adevărat special și personalizat, o piesă care să vorbească despre tine, fără cuvinte!